Ne-am prezentat onorabil la Cupa AJF!

Mureşana Mândruloc a încheiat turneul pe poziţia a treia, la egalitate cu CS Vladimirescu 2003, finala pe care aceste două echipe trebuia să o joace fiind anulată de organizatori, pe motiv de “non-combat” al celor două echipe!

A patra ediţie a competiţiei hibernale “Cupa AJF” şi-a jucat unul dintre cele opt turnee programate la Vladimirescu, în noua sală de sport din localitate. La acest turneu au luat parte opt echipe, repartizate în două grupe, astfel:

GRUPA A: CS Vladimirescu 2003, Voinţa Munar, Regal Horia şi Mureşul Zădăreni.

GRUPA B: Mureşana Mândruloc, Păulişana Păuliş, Voinţa Mailat şi Cetate Săvârşin.

Rezultate strânse, în primele două etape ale grupelor

Cum era de aşteptat, valoarea celor opt competitoare a atras după sine şi meciuri echilibrate, în care balanţa învingătoarei s-a înclinat când spre una, când spre cealaltă echipă. Doar două din cele 8 meciuri s-au terminat cu o diferenţă de două goluri, celelalte şase partide fiind dominate de suspans.

Dar să le luăm metodic…

Etapa 1

* Gazdele de la CS Vladimirescu 2003 (prezente cu o echipă formată din juniori, singurul senior fiind Savin) a luat la preţ de matineu meciul de debut al competiţiei, cel cu Voinţa Munar, astfel că după 15 minute s-a şi văzut condusă la scor de neprezentare: 0-3! De pe margine, antrenorul Călin Dehelean s-a agitat îndeajuns de mult pentru a-i face pe jucătorii echipei gazdă să-şi revină, apoi să marcheze două goluri, care a mai atenuat ceva din jena care a cuprins asistenţa prezentă la meci. Scor final: Vladimirescu – Munar 2-3

* A doua partidă a grupei a pus faţă în faţă pe Mureşul Zădăreni şi Regal Horia, aceasta din urmă fiind beneficiara retragerii celor de la Olimpia Bârzava. A fost un meci al ambiţiilor, cei din Horia dorind să arate că nu degeaba au fost chemaţi în ultima clipă la acest turneu. Cei care deschid scorul sunt jucătorii de la Zădăreni, dar “regaliştii” au o revenire puternică şi marchează de două ori, pentru o victorie la limită, dar pe deplin meritată. Scor final: Zădăreni – Horia 1-2

* Jocurile grupei B au debutat cu întâlnirea dintre Voinţa Mailat şi Cetate Săvârşin. A fost un meci al contrastelor, ambele echipe întrecându-se în ratări, unele din situaţii foarte bune de gol, dar cei care au marcat (şi au câştigat) au fost jucătorii de la Mailat, care, cu două goluri înscrise au încheiat conturile într-un meci în care cei de la Săvârşin au încercat destul, dar nu au putut să facă mai nimic, punctând doar la capitolul impresie artistică. Scor final: Mailat – Săvârşin 2-0

* Echipa noastră favorită, Mureşana Mândruloc, a început bine jocul cu Păulişana Păuliş, deschizând scorul destul de repede, pe fondul unei neatenţii în apărarea păulişeană. Dar, în mod paradoxal, în loc să continue să preseze poarta adversarilor, jucătorii de la Mureşana se complac într-un joc de aşteptare, în dorinţa conservării rezultatului, dar această mişcare se dovedeşte a fi periculoasă, deoarece Păulişana revine şi marchează două goluri cu care nu numai că preia conducerea, dar şi termină învingătoare. Scor final: Mândruloc – Păuliş 1-2

Etapa a 2-a

* Aflată în faţa unei eliminări premature din competiţie, Mureşul Zădăreni a abordat meciul cu Voinţa Munar într-o manieră sobră şi atentă, coducând ostilităţile în majoritatea timpului, chiar şi atunci când cei de la Munar egalaseră scorul deschis de Mureşul. Scor final: Munar – Zădăreni 1-2

* Şocul grupei A l-a constituit, fără doar şi poate, meciul dintre CS Vladimirescu 2003 şi Regal Horia, cele două mari rivale ale comunei. Iar cum vechile răni nu s-au închis nici până astăzi (Horia nu poate uita că în 2005 Vladimirescu i-a împiedicat că devină campioni judeţeni!), a rezultat un meci în care “scânteile” dintre jucători au fost mai dese decât fazele la poartă, dar, din fericire, jocul nu a avut de suferit. Şi au ieşit la rampă cei doi portari, Mitrea (Vladimirescu), respectiv Salanţ (Horia), care au făcut adevărate minuni de vitejie, paradele lor făcând ca nici o echipă să nu poată marca. Scor final: Vladimirescu – Horia 0-0

* Nici Mureşana Mândruloc nu se simţea prea liniştită, înaintea confruntării cu Cetate Săvârşin, în ceea ce se putea numi “derby-ul învinselor din prima etapă a grupei B”. Iar meciul a început cum nu se poate mai rău pentru echipa lui Nicolae Popa, pentru că Cetate a dechis scorul destul de repede, profitând de o neatenţie în apărarea celor de la Mândruloc. Dar cum mai erau minute bune de joc, iar cei de la Săvârşin dădeau semne de oboseală, jucătorii Mureşanei apasă pe accelerator, iuţesc ritmul jocului, îşi crează bune ocazii de gol şi marchează de două ori, pentru o victorie cât un mare balon de oxigen. Scor final: Săvârşin – Mândruloc 1-2

* A urmat “derby-ul învingătoarelor”, dintre Păulişana Păuliş şi Voinţa Mailat, un meci atractiv, aflat la discreţia celor de la Păuliş, care au marcat de două ori, fără ca cei de la Voinţa să poată riposta măcar o dată. A fost un meci în care jucătorii de la Mailat au păcătuit prin neatenţie în construirea fazei de atac, pentru că altfel, cei din Păuliş nu au fost cu nimic mai presus. Dar în fotbal contează golurile pe care le marchezi, nu impresia artistică! Scor final: Păuliş – Mailat 2-0

Etapa a 3-a

* Meciul dintre Voinţa Munar şi Regal Horia, în deschiderea grupei A, a fost crucial pentru cei din Munar, mai ales că horienii aveau şi avantajul că puteau termina la egalitate acest meci de final de grupă. În cele din urmă, echipa lui Salanţ a făcut legea pe teren, a marcat de trei ori, faţă de numai un gol al Voinţei şi au terminat grupa en-fanfare, pe locul 1! Scor final: Munar – Horia 1-3

* Poate nu vă vine să credeţi, dar cei mai aprigi susţinători ai celor de la Horia în meciul cu Munar au fost jucătorii de la CS Vladimirescu 2003, care urmau să joace cu Mureşul Zădăreni, iar rezultatul final din partida precedentă le deschidea larg drumul spre semifinale! Mai trebuia, totuşi, ca meciul cu Mureşul să fie câştigat, că altfel… Şi chiar aşa s-a şi întâmplat, numai că surprinde rezultatul acestui meci, care se aştepta să fie destul de echilibrat. Gazdele au marcat de şase ori, punctul de onoare al celor din Zădăreni fiind marcat atunci când zarurile au fost, deja, aruncate! Scor final: Vladimirescu – Zădăreni 6-1

Clasamentul final al grupei A:

1. REGAL HORIA 7p (5-2)

2. CS VLADIMIRESCU 2003 4p (8-4)

3. MUREŞUL ZĂDĂRENI 3p (4-9)

4. VOINŢA MUNAR 3p (5-7)

* Şi a venit la rând grupa B, în care Păulişana Păuliş, deja calificată, urma să întâlnească codaşa grupei, Cetate Săvârşin, care nu acumulase nici un punct în precedentele două meciuri şi nu mai avea nici o şansă de calificare în semifinale. A fost, ca să spun drept, cel mai lipsit de miză meci al întregului turneu, iar eu, personal, mă pregăteam să asist la un meci fără nerv, fără cine ştie ce acţiuni. Dar nu a fost nici pe departe aşa! Deşi nu mai aveau absolut nici o şansă de calificare, meritul jucătorilor de la Săvârşin este acela că au abordat meciul cu Păulişana cu multă ambiţie, au marcat chiar de două ori, dar cu toate astea, nu au putut face faţă tăvălugului celor din Păuliş, care au condus, la un moment dat, cu 3-0, apoi chiar şi cu 5-1, pentru o victorie clară care-i cocoţează pe locul 1 în grupă. Scor final: Săvârşin – Păuliş 2-5

* Ultimul meci al fazei grupelor avea să fie cel mai aşteptat şi mai disputat, pentru că ambele echipe, Voinţa Mailat şi Mureşana Mândruloc aveau şanse mari de calificare în semifinale. Şi cum pentru elevii antrenorului Popa şi un meci egal îi trimitea în semifinale, meciul a curs liniştit, cu puţine ocazii de gol la cele două porţi. Şi s-a mers aşa, până cu 10 minute înainte de final, când cei de la Voinţa au marcat un gol pe contraatac, ceea ce a răsturnat toate calculele celor din Mândruloc. La acest scor, Mureşana era eliminată din competiţie, aşa că situaţia trebuie musai redresată. Iar această situaţie s-a corectat aşa de bine, că Mureşana a marcat de două ori, pentru o calificare in extremis, de-a dreptul dramatică! Scor final: Mailat – Mândruloc 1-2

Clasamentul final al grupei B:

1. PĂULIŞANA PĂULIŞ 9p (9-3)

2. MUREŞANA MÂNDRULOC 6p (5-4)

3. VOINŢA MAILAT 3p (3-4)

4. CETATE SĂVÂRŞIN 0p (3-9)

Semifinalele sau şocul ambiţiilor

* Prima semifinală s-a jucat între CS Vladimirescu 2003 şi Păulişana Păuliş, fiind un meci în care ambele echipe au arătat că nu au ajuns în această fază degeaba. A fost un meci de angajament, în care ambele echipe s-au aflat, la un moment dat, în postură de învingătoare. S-a marcat doar un singur gol, iar pentru gazde, problema a fost aceea că nu Vladimirescu a fost cea care a marcat! Scor final: Vladimirescu – Păuliş 0-1

* Situaţi pe o pantă ascendentă, odată cu derularea competiţiei, Regal Horia a tranşat scurt meciul cu cealaltă vecină de comună, Mureşana Mândruloc, în cea de-a doua semifinală. Deşi au dat o replică destul de acerbă, jucătorii Mureşanei nu au putut evita cele trei goluri încasate pe contraatacuri purtate în viteză de cei de la Regal şi deşi au redus din diferenţă (la 2-0 pentru Regal), nu au putut evita înfrângerea care-i trimitea în jocul pentru locul 3. Scor final: Horia – Mândruloc 3-1

Finala mică… mică de tot!

Amfitrionii de la CS Vladimirescu 2003 şi vecinii de comună, de la Mureşana Mândruloc, au pus-o la pace într-un meci în care cel mai mare risc al spectatorilor a fost acela că puteau să-i deranjeze pe vecinii lor din tribune cu… sforăiturile, atât de anost şi de lipsit de nerv a fost această întâlnire, în contrast cu disputa dintre Vladimirescu şi Horia din grupă, de exemplu! Nici una dintre echipe nu s-a deranjat, măcar o dată, să construiască o fază de atac la una dintre cele două porţi, astfel că, logic, meciul s-a încheiat cu un 0-0 de-a dreptul penibil! Apoi, trebuia să urmeze “loteria” departajării… Spun “trebuia”, pentru că – dând dovadă de o solidaritate surprinzătoare, dar aşteptată, prin contextul celor întâmplate în timpul competiţiei, în ceea ce priveşte arbitrajele din grupe – jucătorii celor două echipe decid să execute în dorul lelii loviturile de departajare. Primii care intră la rampă sunt gazdele, care ratează, trimiţând mingea în tavan. Apoi, execuţia jucătorului de la Mureşana trimite mingea muuuult pe lângă poartă. Apoi… gata! Considerându-se insultaţi de maniera în care jucătorii celor două echipe au înţeles să abordeze loviturile de departajare, cei doi arbitri decid să pună punct acestui meci. Interesant este faptul că pe pagina de internet al AJF, acest meci apare ca fiind anulat, astfel că “efortul” jucătorilor din timpul meciului a fost inutil. Dacă “efort” se poate numi parodia jucată în cele 25 de minute de cele două echipe!

Finala… sau galopul de sănătate al celor din Păuliş!

După “caricatura” de meci din “finala (foarte) mică”, spectatorii prezenţi se temeau de un “bis” şi din partea echipelor Păulişana Păuliş şi Regal Horia, care urmau să încheie această zi de fotbal în sală. Dar nu a fost aşa, pentru că Păulişana a început meciul “ca din puşcă” marcând rapid de patru ori, în mai puţin de 15 minute, jucătorii de la Horia făcând eforturi vizibile pentru a stăvili iureşul acesteia. Au redus din diferenţă, dar Păulişana a replicat imediat cu golul 5, a marcat Horia din nou, iar pe final, Păulişana înscrie cel de-al şaselea gol al finalei. Scor final: Păuliş – Horia 6-2

Astfel că echipa care merge mai departe, la turneul final din 5 februarie, este PĂULIŞANA PĂULIŞ, de departe cea mai în formă (dar şi cea mai eficace) echipă din întreg turneul!

17 Responses to Ne-am prezentat onorabil la Cupa AJF!

  1. :) ):)):)):)):)):)):)):)):)):)):)):))

  2. mai bn te ai lasa de scris, u ataci jucatorii pe care normal ar fi trebuit sa i aperi si le susti nesimtirea celor din AJF, de ce nu le spui oamenilor ce sa intamplat cu adevarat? dk ai numit jocul din finala mica parodie? cum poti numi arbitrajul din tot turneul nu doar din semi finale? de ce nu scri k arbitri au fost fluierati la toate meciurile deoarece nu stiau regulamentul si ca fluieratul lor a fost o parodie? iar jucatorii aia care au jucat in finala mica au fost ultimi care au protestat sa nu uitam k trebuia sa se joace meciurile pentru locul 5-6 si 7-8 nu, iar acele echipe care trebuiau sa joace au plecat????? acesta a si fost motivul non-combatului din finala mica, am protestat impotriva arbitrajului si organizarii acestui turneu, nici macar orele stabilite nu sau respectat, deoarece mosul ala din AJF si arbitri se grabeau acasa,sa ti fie rusine pentru aceasta cronica sau cum o numesti u ………:)) :) ) :) ) :) ) :) )

  3. dk u numesti meciul din finala mica caricatura………….eu unul imi permit sa te numesc pe u o caricatura murdara dea dreptul si un nesimtit fara personalitate………..gunoiule

  4. era foarte frumos din partea celor de la paulis si horia sa faca la fel, iar spectatorii asteptau ceva drept doar k cei de la paulis au vrut ei sa fie buni :) :) :) :) ) de aceea si au adus jucatori pe fals la un turneu amical,

  5. ink ceva acest site este al muresanei mandruloc nu al tau, iar u iti bati joc de jucatori acestei echipe? nu pot sa cred si sunt sigur k nu vei posta comentariile facute de mn k esti o mizerie de om

  6. norocul celor de la paulis a fost ca horia a venit cu o echipa nu cu 3 cate a venit cei de la paulis .si horia a protestat vehement la sfarsitul meciului din finala . unu ia dat voie la oaia sa intre pe teren dupa 2 min de eliminare celalalt nu ia dat voie oaia protestand pe buna dreptate a mai primit inca 2 min eliminare . si pe moderator lasal ca nui de vina, AJF poarta toata vina

  7. @adrian
    În primul rând, eu nu-mi bat joc de echipa Mureşana Mândruloc. Da, ai dreptate, acest blog este al echipei Mureşana Mândruloc, nu al meu.
    Dar, dacă citeşti cronica de la meciul din “finala mică”, vei vedea că am scris că protestul jucătorilor a fost pentru a se răspunde manierei de arbitraj a brigăzilor prezente.
    Am fost lângă masa oficială şi am văzut şi auzit multe lucruri “ciudate”, care denotă lipsa supărătoare de cunoştinţe despre Regulamentul acestei competiţii. Numai că eu nu am vrut să mă bag în seamă şi să le atrag atenţia.
    Puteam să o fac din startul competiţiei, când la ora 9:45 încă nu erau venite echipele care urmau să deschidă competiţia, când, în mod normal, TOATE ECHIPELE trebuiau să fie prezente la ora 9:15, pentru a se prezenta frumos, aliniate la centrul terenului, că aşa stă bine unei competiţii făcute ca la carte!!!
    Cât priveşte jocul incriminat de tine, ei bine, azi am stat de vorbă cu Ioan Bîldescu, preşedintele clubului Mureşana Mândruloc, căruia i-am spus că am înţeles reacţia jucătorilor la adresa arbitrajului, dar că nu am fost deloc de acord cu maniera de a protesta.
    NU AŞA SE FACE, dacă vrei să-ţi spui punctul de vedere! Este vorba, totuşi, despre o competiţie, iar o competiţie, indiferent de importanţa acesteia, se joacă după dictonul olimpic “AI PIERDUT? CONTINUĂ! – AI CÂŞTIGAT? CONTINUĂ!” sau, dacă ne referim la fotbal, aş putea aminti maxima valabilă încă “CÂŞTIGĂ CINSTIT, PIERDE CU DEMNITATE!”
    Tu ştiai despre aceste două maxime?
    Prezenţa mea la turneul de la Vladimirescu nu a fost în calitate exclusivă de moderator al acestui blog, ci de jurnalist la ziarul local “Vladimirescu”, care ziar, în ciuda multor piedici care mi se pun, doreşte să prezinte cititorilor, măcar în pagina se SPORT, adevărul celor întâmplate pe terenul de sport (la fotbal sau la alte sporturi).
    NICIODATĂ NU VOI FACE COMPROMIS când va fi vorba de prezentarea, exactă, a celor petrecute într-un meci de fotbal, sau vreo competiţie sportivă la care asist, tocmai pentru faptul că NU POT FI CUMPĂRAT DE NIMENI!
    Ţin cu Mureşana Mândruloc şi sufăr ori de câte ori lucrurile nu merg bine la echipă şi chiar îi critic pe jucători, atunci când nu joacă bine, dar nu ezit să-i şi laud, atunci când trebuie.
    Fiind vorba despre blog-ul echipei Mureşana Mândruloc, consider că este dreptul şi datoria, atât a conducătorilor clubului, cât şi a antrenorului echipei, să ceară DREPT LA REPLICĂ, care va fi postat pe blog, fie pentru a CORECTA inadvertenţele din cronică, fie pentru a prezenta EXPLICAŢII CLARE şi CONCISE cu privire la ceea ce s-a întâmplat la turneul de la Vladimirescu.
    Iar pentru cunoştinţa ta generală, vreau să-ţi spun că pe parcursul turului actualulei ediţii de campionat, am văzut – de puţine ori, ce-i drept! – comportamente din partea UNOR jucători, care NU SUNT COMPATIBILE CU SPIRITUL SPORTIV.
    Ce trebuia să fac atunci? Să mă fac că nu văd, sau să scot în evidenţă aceste tare de comportament?
    Cât priveşte limbajul folosit de tine, măi Adriane, măi, nu acesta este cel normal, într-un dialog civilizat, chiar şi când este vorba despre o CIOCNIRE de idei şi de păreri!
    Cu respect,
    Claudiu Iacob

  8. claudiu pentru unii adevarul doare dar rau de tot . Ideea e ca e amatorism total din partea ajf arad RUSINE ajf

  9. dk scriai ce mi ai rsp mie prin mesaj imi dadeam jos palaria……….iar treaba cu demnitatea nu i chiar cum spui u……………arbitrajul e plin de copii care nu au pus piciorul pe minge la viata lor,acuma noi jucatorii nu avem niciodata dreptate asta este clar doar presa si AJF-ul mai nou,dar cat mai trebuie sa suportam noi umilintele arbitrilor?noi nu avem voie sa vb in teren cu domni arbitrii, iar ei au ajuns sa jigneasca jucatori chiar si verbal,oare acei arbitri care au fot batuti in acest tur de campionat chiar ata de nevinovati au fost? nu! au gresit si ei de au fost batuti,dar nu consider o rezolvare a problemei prin bataie,era mai placut oare sa jucam finala mica iar ei, domni arbitri sa continue sa ne umileasca prin prestatia lor? in meciul vladimirescu-paulis mai erau 5 sec pana la o bataie generala chiar au fost cateva ciocniri,injurturi si amenentari intre jucatori care parerea mea au fost cauzate de prestatia arbitrilor,oare in finala mica era mai bn dk jucatorii celor 2 echipe se luau la bataie?multi dintre ei prieteni, oare chiar asa un mare rau au facut acei baieti k au refuzat sa mai fie umiliti ? iar parerea mea este k nu sa facut acel lucru din cauza infrangeri din semifinale nici macar pe departe……………….este adevarat k ai scris citet k jucatori au protestat in fata arbitrajului,dar i ai atacat si i ai invinovatit pe acei jucatori prin ce ai scris si culmea le ai luat apararea arbitrilor, acest lucru ma deranjat…………cred k era mai placut si mult mai drept sa scri ce au facut arbitri si acei observatori sau organizatori, iar apoi o precizare prin care sa zici k nu ti sa parut normal ce au facut jucatorii acestor echipe, iar acuma te rog frumos sa ne spui cum ar putea o echipa sa protesteze impotriva arbitrajului? de batut nu k nu i omeneste si nici legal,dk faci contestatie impotriva arbitrajului nu esti bagat in seama, spunene si nou ce ii de facut? fac pariu k la AJF sa ras dupa acest turneu si nimeni nu sa suparat

  10. @adrian
    M-ai întrebat cum puteţi protesta împotriva arbitrajelor? Ei bine, boicotând competiţia ÎN TOTALITATE!
    Adică, pur şi simplu nu mai intraţi pe teren, la nici un meci, nici o echipă!
    Dar la cât de “uniţi” suntem, o astfel de iniţiativă – care ar avea darul că ar trezi mintea adormiţilor din AJF – este menită să moară din faţă!
    Altfel, batjocura arbitrilor va continua şi în acest retur, asta-i sigur!
    Ia să refuzaţi să mai jucaţi o ediţie de campionat, până se pun toate lucrurile la punct: arbitraj, baze sportive, sistem competiţional, şi atunci să vezi cum se vor schimba lucrurile…
    Dar, din nefericire, NU TOATE ECHIPELE vor dori să facă asta, deşi, din punctul meu de vedere, ESTE SINGURA SOLUŢIE RĂMASĂ!

  11. @adrian
    M-ai întrebat cum puteţi protesta împotriva arbitrajelor? Ei bine, boicotând competiţia ÎN TOTALITATE!
    Adică, pur şi simplu nu mai intraţi pe teren, la nici un meci, nici o echipă!
    Dar la cât de “uniţi” suntem, o astfel de iniţiativă – care ar avea darul că ar trezi mintea adormiţilor din AJF – este menită să moară din faşă!
    Altfel, batjocura arbitrilor va continua şi în acest retur, asta-i sigur!
    Ia să refuzaţi să mai jucaţi o ediţie de campionat, până se pun toate lucrurile la punct: arbitraj, baze sportive, sistem competiţional, şi atunci să vezi cum se vor schimba lucrurile…
    Dar, din nefericire, NU TOATE ECHIPELE vor dori să facă asta, deşi, din punctul meu de vedere, ESTE SINGURA SOLUŢIE RĂMASĂ!

  12. vezi cum le sti u pe toate?……………..ai rezolvato, nu mai joci o etapa primesti amenda,cred k a fost mai simplu ce sa intamplat la sala la vladi, iar dk continuau si cei de la paulis era mai frumos, eu zic k a fost bn si asa, iar dk voi ziaristii le dadeati o palma si ii criticati putin in presa se simtea ceva,dar asa knd le ti partea poti sa boicotezi un campionat intreg k doara jucatorii is de vina tot timpul :) ):)):)):)) nu mai are rost sa ma contrez cu u,imi cer scuze k ti am stricat imaginea de om corect

  13. Pe bune dacă te mai înţeleg!!! Tu chiar înţelegi ce scriu eu aici? UNDE AM SCRIS EU CĂ VOI, JUCĂTORII, SUNTEŢI DE VINĂ?!!!
    Ce dracu’, mă, băiete! Când am spus că ar trebui boicotată competiţia, m-am referit la faptul că numai aşa se pot pune lucrurile la punct! Doar cu “peticeli” nu se poate face performanţă.
    Iar pentru ca Onoare şi Promoţie să conteze cu adevărat, este nevoie de o redimensionare a acestora, adică SCHIMBAREA SISTEMULUI COMPETIŢIONAL!
    Dar numai asta nu este de ajuns! Mai trebuie “umblat” şi la selecţia arbitrilor, la bazele sportive ale echipelor care vor să joace în Onoare şi Promoţie (pentru că nu se poate juca chiar pe orice tarla, pe care unii o numesc stadion de fotbal!).
    Dar pentru CA TOATE ACESTEA, ÎMPREUNĂ, să se realizeze, ar trebuie ca cel puţin pentru un an de zile TOATE EŞALOANELE JUDEŢULUI SĂ SE OPREASCĂ, până ce ABSOLUT toate aceste lucruri se pun la punct.
    De ce spun asta? Pentru că la noi, la români, dacă nu vine careva să ne pleznească peste ceafă, nu facem schimbări în bine!
    Dracu’ ştie, parcă asta ni-i firea! Nu putem face nimic, decât împinşi de la spate!
    Nu vezi că orice iniţiativă de bun simţ a unora, este rău văzută de majoritatea? Chiar dacă ideile duc spre o reformare reală a fotbalului!
    Cam asta am vrut eu să spun!
    PS: Puţin îmi pasă mie de imaginea pe care mi-am făcut-o faţă de alte persoane, pentru să singura părere care contează CU ADEVĂRAT pentru mine, este propria părere! Ascult şi alte păreri, este adevărat, dar numai atât! Punerea în practică este o decizie personală!

  14. claudiu noi te stim de ani de zile si nutzi poate schimba nimeni imaginea indiferent cat tear contra , dar cum ai spus si tu suntem romani

    • Bai omule bun ce esti eu il cunosc pe Claudiu de multa vreme si nu e asa cum spui u.El tot timpul a criticat o persoana cand a gresit si a apreciat-o cand a facut un lucru bun.Respecte-le mele lui Claudiu si un salut mare din partea mea pt echipa din Mandruloc.

  15. ai dreptate mai Voina claudiu trebuie sustinut

  16. felicitari pentru rezultat – site oficial al clubului – http://www.nationalsebis.co.cc

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s